Autorii morali ai mortii mele

1 09 2017

”Ai nevoie de ajutor specializat!”
Nu! Aveam nevoie sa nu va intalnesc in viata asta scurta! Sau daca tot am avut ghinionul sa ne intersectam drumurile, aveam nevoie sa nu ma calcati in picioare, sa nu ma umiliti, sa nu ma abuzati psihic si fizic, sa nu ma condamnati la moarte fara sa am decat vina ca am crezut in voi si mi-am lasat sufletul pe mainile voastre.
Aveam nevoie de iubire, afectiune, intelegere, de la unii, de acceptare, de la altii, de corectitudine si dreptate, de empatie, de umanitate din partea voastra.
Dar cum sa ceri sa fie oameni unor javre?
Mi-am pus sufletul in mainile voastre. Asemenea animalelor de prada v-ati repezit si mi l-ati sfasiat. Si acum, normal, lasi cum sunteti, invocati ajutorul specializat de care, chipurile, am eu nevoie. Adica sa vina unul sa stearga mizeria pe care ati facut-o voi.
Nu, javrelor, mizeria ramane, ranile, sufletul sangerand, durerea, traumele vor ramane pana la sfarsit, n-are nimeni cum sa le curete. Dar voi? Voi cum sunteti? Sunteti bine? Aveti constiinta impacata? Sau, mai bine, spus, stiti ce e aia constiinta? Dormiti bine? Visati frumos? Daca da, n-o s-o mai faceti pentru multa vreme.
Si pentru ca eu, spre deosebire de voi, nu am fost lasa niciodata, mi-am asumat faptele, vorbele, gesturile facute si am fost capabila chiar sa-mi cer iertare atunci cand am gresit, nici de data asta nu ma voi ascunde in spatele generalizarii neasumate si voi spune cine sunt calaii mei, oamenii care sunt raspunzatori pentru moartea mea. Unii sunt celebri, altii vor deveni. In ordinea intrarii in viata mea si doar cronologic enumerati, iata-i in toata splendoarea lor de oameni respectabili, impecabili si cu mainile curate:

Daniel Iordachioae

Nadia Tataru

Felix Tataru

Luminita Damian

Catanuta Damian

Reclame




Preoteasa ipocrita (IV)

28 03 2017

Acesta ar fi trebuit sa fie ultimul capitol al povestii, dar avand in vedere ca in miez de noapte am primit pe Facebook un mesaj de amenintare de la o doamna respectabila (nu, nu de la doamna preoteasa, de la alta careia vreau sa-i multumesc ca ma citeste!), ma vad obligata sa spun chiar totul, fara sa omit nici micile detalii care fac diferenta.
La locul de munca, pentru mine hartuiala incepuse cu ceva vreme inainte, de cand o rugasem pe doamna patroana sa-mi treaca tot salariul pe cartea de munca si sa nu mi-l mai imparta: minimul pe cartea de munca si restul pe drepturi de autor. Cererea mea perfect legala era deranjanta, devenisem un fel de paria, asta dupa vreo 9 ani in care fusesem angajatul ideal: profesionist, fara pretentii salariale (adica atat cat ofereau atat luam si n-o sa zic cat fiindca mi-e rusine), mereu prezent si saritor. Nu dezvolt acum subiectul, dar cert este ca la un moment dat, mama iubitului meu il intreaba pe acesta daca a fost sunat de catre Felix (patronul al mare de la radio). „Copilul” n-a inteles intrebarea. De unde si pana unde stia mama lui ca urma sa-l sune patronul? Avea fir secret cu Dumnezeu, de aia stia. Si ce sa vezi intamplare? Telefonul chiar a sunat. Era o zi de miercuri, cand angajatul se afla in „vizita” la radio, ca de obicei, muncind. S-a dus in biroul sefului unde se afla familia traditionala (directorul de programe nu stiu unde era): sotul si sotia, patronul si patroana, oamenii care deseneaza destinele altor oameni cu ajutorul unor unelte foarte importante in zilele noastre: banii, puterea si numele. Sa te cheme insusi Felix Tataru la discutii nu era o intamplare chiar de ignorat, asa ca bietul „vizitator” s-a prezentat intr-un suflet. Dupa o morala (crestina, cred) cum ca angajatul- vizitator o s-o aiba pe mama lui pe constiinta daca nu intrerupe relatia cu mine, a trecut la lucrurile profesionale, ca de aia se afla acolo. L-a informat scurt si cuprinzator ca il da afara si ca atunci cand nu va mai fi cu mine, peste 6 luni, un an, oricand, se poate intoarce linistit sa lucreze la radio.
Vorbim despre un loc de munca, despre o firma care trebuie sa respecte niste legi, nu despre o taraba din piata. Vorbim despre un colaborator (se terminasera cartile de munca, n-au mai ajuns pentru toti) care muncea 12 ore pe zi si care isi facea treaba foarte bine. Vorbim despre un om, despre un suflet calcat in picioare doar pentru ca a avut proasta inspiratie sa iubeasca pe cine nu voia mama, tata, neamurile, angajatorii si dracu’mai stie cine.
S-a intors acasa socat. Nu-si imagina ca oamenii sunt in halul asta de meschini. El credea ca e suficient sa fii bun profesionist la locul de munca, habar n-avea ca trebuie sa si iubesti pe cine vrea angajatorul.
Era miercuri. Eu aveam emisiune sambata. Pe mine nu m-a contactat nimeni de la serviciu nici miercuri, nici joi. M-a sunat patroana vineri abia, adica cu o zi inainte sa am emisiunea in direct pe post si m-a chemat la discutii. Inconjurata de contabila si de seful meu direct, cu un aer oficial si serios de chiar ziceai ca te afli la locul de munca, nu la piata, mi-a intins niste bani (partea de salariu de pe luna aia, grosul, cum ar veni, trecut pe drepturi de autor, ca naravu’ din fire n-are lecuire) si un preaviz. Tocmai ma dadea afara de la radio dupa aproape 10 ani. Previzibilii oameni cu putere n-au reusit sa ma surprinda. Eu pe ei, da. Nu am luat banii. I-am rugat sa gaseasca o forma legala in care sa mi-i dea. De asemenea, i-am informat ca eu a doua zi voi veni sa-mi fac emisiunea, avand in vedere ca preavizul ala asa prevedea legal, sa ma prezint la munca inca vreo 20 de zile, o luna. Mi s-a interzis categoric. „Poti sa vii si sa pupi clanta, sa sari gardul, tu aici nu mai intri de maine!” Vorbim despre locul de munca la care lucram si eram angajata cu carte de munca de aproape 10 ani!!!
Si ca sa ajung de unde am plecat: eu si iubitul meu am fost dati afara de la serviciu, el cu asigurarea ca se poate intoarce oricand daca se desparte de mine, eu si… si cu banii luati.
Fara servicii, fara salarii, doar noi doi si iubirea noastra.
Ce face o mama iubitoare stiind ca propriul copil nu mai are bani de mancare? Ce face o femeie inteligenta si cu suflet cand isi vede copilul suferind? Ce face o mama cand oamenii ii ranesc copilul cu buna stiinta? Una care n-are niciun amestec si este normala la cap, ii sare in ajutor. Asta a facut mama mea. Da, am si eu o mama care nu si-a permis macar o data sa ma judece sau sa ma sfatuiasca sa-mi gasesc si eu un iubit de varsta mea, cu o situatie materiala buna, care sa-mi poata asigura siguranta si stabilitatea intr-o relatie. L-a acceptat pe baiatul ala tanar, l-a considerat ca pe propriul copil, l-a respectat si a avut incredere in el fiindca era omul pe care il iubeam eu. Si ne-a dat bani sa traim pana ne gaseam noi locuri de munca.
Ce-a facut doamna preoteasa in timpul asta? Nu vreau sa fac presupuneri cum ca jubila de fericire, ca poate nu e asa, poate chiar i-a sunat pe prietenii de familie sa le bata obrazul (Ha! Ha!), dar ce stiu sigur este ca nu si-a ajutat propriul copil cu niciun leu (noroc ca ii mai dadea tatal lui, pe furis). Asta face diferenta dintre oameni: numarul de carti citite!