Nu depresia ucide!

18 08 2017

Dezbaterea publica despre tragedia femeii care s-a aruncat in fata trenului impreuna cu copiii ei imi provoaca revolta, ca sa nu zic scarba.
Toata lumea isi da cu parerea, judeca, plange sau deplange soarta unor fiinte despre a caror existenta habar n-avea pana ieri. Femeia era o anonima, ca atatea alte zeci de mii, care se chinuia sa-si traiasca viata aia amara asa cum putea ea. Pana ieri nu ne framanta existenta ei. Pana ieri, am fi trecut pe langa ea pe strada fara s-o bagam in seama sau de seama. Nici macar aia din apropiere n-au observat-o. Ieri, in schimb, cand femeia a decis sa faca un gest extrem, oamenii au inceput s-o pomeneasca. Ba ca era depresiva, nebuna, ba ca era proasta, inconstienta, criminala si fiecare a devenit specialist in viata anonimei de pana ieri. Toata lumea ii cunoaste fisa medicala, ii stie internarile, framantarile, durerile, boala. Ce sa mai vorbim? Specialisti in vietile altora.
Habar n-am prin ce a trecut femeia aia cata vreme a trait, dar vad cat de importanta a devenit dupa moarte. A scos din oameni fiarele insetate de sange, de oroare, de aruncat cu bolovani. De fapt, gestul ei a adus dupa sine scoaterea la suprafata a realitatii in care traim cu totii.
Nu depresia ucide! Indiferenta si lipsa de empatie a oamenilor ucid. Comportamentul abuziv, abuzurile fizice si psihice, rautatea, cinismul, egoismul, astea sunt cauzele care duc la tragedii ca cea de ieri. Oamenii care aleg sa moara si ii mai iau si pe altii dupa ei nu fac asta fiindca au vreo placere sau vreo bucurie sa comita orori. Oamenii astia au sufletul bolnav si chinuit. Se spune ca femeia care s-a aruncat in fata trenului ar fi suferit de o boala la cap. Despre boala din suflet nu se prea comenteaza. Aia era povestea ei mult prea intima si nu intereseaza pe nimeni. E mai simplu sa spui despre o femeie ca e nebuna decat sa spui ca e neiubita, neapreciata, neinteleasa. Daca spui ca e nebuna toata vina cade pe umerii ei si, eventual, pe medicul care n-a tratat-o corespunzator. Tu, asta de te afli in preajma ei, esti absolvit de orice vina. Ce puteai tu sa faci daca aia era nebuna? Sa se interneze la nebuni! Ce treaba ai tu?
Cand are cineva ficatul bolnav, nu-i torni alcool pe gat. Cand are coloana zdrobita nu-i dai bolovani sa care. Cand plamanii se chinuie sa mai respire, nu-i bagi tigari in gura.
Dar cand omul de langa tine are sufletul bolnav, tu ce faci? TU, perfectule, minunatule, impecabilule, cum te comporti? Ce atitudine ai? Nu cumva nepasarea ta te face autor moral al ororii?
Nu depresia ucide! Indiferenta si lipsa de empatie a oamenilor, astea ucid.

Reclame




Precizare

16 04 2014

Am inteles ca multi nu se gandesc la consecintele cuvintelor pe care le arunca. Mi-e clar ca speculatia a luat locul adevarului si calomnia e la putere. Trebuie sa taci, sa-nghiti si sa lasi nebunii sa-si faca numarul. Asta daca esti singur pe lume si in jurul tau nu sunt oameni care sufera. Eeee, dar daca exista riscul cat de mic ca cei din jurul tau sa fie afectati, acum sau mai tarziu, de aberatiile care se spun… se schimba discursul.
Nu stiam de ce sunt deranjata de tot felul de indivizi care habar n-am cine sunt, nu intelegeam de ce blogul meu e rasfoit pagina cu pagina din arhiva pana astazi si habar n-aveam ca numele meu a aparut prin ziare. Am aflat intamplator si motivul si mi s-a cam facut greata. Oare chiar a luat-o razna lumea asta? Cum poti sa acuzi o femeie pentru un fapt josnic, imoral, de neconceput chiar si pentru cele mai mari bestii, iar femeia aceea sa nu aiba nicio vina, de fapt? Pai, poti. Fiindca ti se permite.
Ei bine, gata!
Referitor la acuzatiile directe sau voalate aparute in presa la adresa mea, fac urmatoarea precizare publica:
In momentul in care eu si fostul meu sot am decis sa ne despartim, nu stiam (NICI EU, NICI EL) ca ar suferi de vreo boala. Speculatiile conform carora acesta ar fi fost motivul divortului nostru sunt aberante. Ce femeie normala la cap, cu minte si cu suflet, si-ar lasa barbatul cu care a trait aproape 14 ani si cu care are doi copii, stiind ca acesta e bolnav? NU EU! Ce barbat normal la cap si-ar indeparta femeia care i-a stat alaturi in cele mai grele momente de-a lungul anilor, stiindu-se intr-o situatie dificila? NU EL. In niciun caz!
Prin urmare, daca nu stiti adevaratul motiv al separarii noastre, nimic nu va da dreptul sa inventati subiecte de telenovela ieftina. Pastrati spectaculosul mizerabil pentru personajele care se preteaza la astfel de lucruri josnice!





Comentarii cretine, oameni neoameni

2 03 2010

Putine lucruri ma mai infurie de cand am nascut. Nu mai las orice sau pe oricine sa-mi tulbure linistea, fiindca bebelusul meu are nevoie de mine calma, vesela, rabdatoare, senina. Totusi, exista cateva lucruri care ma enerveaza la culme dintotdeauna si pe langa care nu pot trece indiferenta. Unul dintre ele este cel despre care voi povesti azi.

Citeam pe net, zilele trecute, ziarele. Am observat ca revin obsedant si cutremurator stiri despre copii grav bolnavi, ai unor persoane publice din Romania. Pe unele dintre ele le cunosc, pe altele nu, dar comentariile pe care le fac cititorii la astfel de vesti, mi se par de neconceput, indiferent cine ar fi persoana despre care scrie gazeta.

Cum poate un om sa acuze un altul ca si-a operat copilul intr-o clinica din alta tara, folosind o facilitate a statului (celebrul formular E 112), in loc sa-l faca bine pe banii lui, „lasand, astfel, locul altui copil care, poate, n-avea posibilitati”? Cum poate cineva sa fie atat de hain la suflet si sa puna problema asa, adaugand, bineinteles, si pareri despre felul in care parintele respectiv a facut banii personali? Ce suflet au neoamenii astia, impartind copiii bolnavi in copii de „vedete” si copii de „anonimi”? Cine le da lor dreptul sa-si spuna parerile inepte despre deciziile unui om disperat sa-si ajute copilul sa se vindece? De ce copilul unei persoane publice n-ar avea dreptul sa beneficieze de un ajutor LEGAL din partea statului? De unde stie neica nimeni ala care scrie cati bani are omul respectiv? Poate chiar nu si-a permis sa plateasca zecile sau sutele de mii de euro necesare pentru operatie, sau poate, platind impozite la stat, persoana respectiva considera ca e normal sa apeleze la acesta pentru o nevoie disperata.

Mi-e atat de scarba de oamenii astia! Prima data m-am lovit de ei cand am inceput sa promovez si eu, cu puterile mele, campania de strangere de fonduri pentru Anca Parghel. Trimiteam mesaje intr-o retea de socializare si ii invitam (NU ii obligam, retineti!) pe cei care vor si pot, sa doneze niste banuti. Unii raspundeau si empatizau cu solista, altii in schimb, au inceput sa arunce cu vorbe de ocara. Mi-a scris o cucoana turbata ( e prea frumos adjectivul, credeti-ma), ca „Anca Parghel s-a distrat toata viata, a huzurit, si acum cere bani de la ea?” Saraca Anca, habar n-avea de demersul meu si al altora ca mine care au simtit nevoia s-o ajute, pur si simplu din omenie, donand si rugandu-i si pe altii sa o faca. Mai zicea isterica „pe vecina mea, Xuleasca, n-o ajuta nimeni, desi ea ar merita, c-a avut o viata grea si e o femeie la locul ei”, de parca eu ar trebui sa cunosc toate vecinele, neamurile ori colegii bolnavi ai tuturor de pe lumea asta si, bineinteles, sa-i si ajut sau, parca ar conta ce viata a avut nu stiu cine, atunci cand, practic, se afla pe patul de moarte. Asta suna cam ca: „Lasa-l sa moara! Asa ii trebuie!”

Pe neoamenii astia i-as aduna intr-o cusca si i-as izola de restul oamenilor. Sau, mai bine, i-as obliga sa treaca macar o zi prin chinurile unui om grav bolnav sau prin cele ale unui parinte care-si vede suferind copilul despre care nu stie daca va mai trai sau nu.  Apoi, mi-ar placea sa treaca oameni nepasatori pe langa ei si sa le spuna arogant „Vezi?! Asa iti trebuie daca n-ai trait frumos! Platesti pentru asta!”

Cat de mizerabili pot fi unii!