Cu Meli Melo la aniversarea de 20 de ani

28 09 2018

Am avut bucuria să particip la aniversarea a 20 de ani a faimosului Meli Melo- Paris în România. Recunosc că dinainte de a primi această invitație, brandul era unul dintre preferatele mele, atât în materie de accesorii, cât și de home deco, deci bucuria participării a fost absolut sinceră. Iar când am ajuns la Conacul Domniței Ralu, nu am mai reușit să-mi controlez entuziasmul.

Într-un peisaj tomnatic de vis, înconjurată de vie și acompaniată de acorduri senzuale de saxofon oferite de Daniel Radu, petrecerea aniversară a început în jurul prânzului și a ținut până la apusul soarelui. Ne-au ținut companie elementele delicate și unice ale noii colecții Fall/Winter 2018 Meli Melo Paris “Femme Actuelle” si Meli Melo Deco, expuse într-un cadru în care nu m-am mai săturat să fac fotografii.

Meli Melo 20 de aniPastelurile, nuanțele de roz prăfuit și vișiniu, asociate cu tonuri si texturi gri molatice, de fetru, lână sau cașmir, pietrele translucide viu colorate, catifeaua tomnatică, lanțurile lungi aurii ce alunecă pe satinuri imprimate și mătăsuri florale punctate prin accente de roșu pasional și blană, au marcat incursiunea propusă de colectia Femme Actuelle într-un tărâm de feminitate, de redescoperire cu delicatețe a visurilor și pasiunilor latente.

CatalogFall Winter

M-am bucurat de întreg decorul gândit și realizat cu produsele inconfundabile marca Meli-Melo Paris, dar și de spectacolul naturii care a fost generos cu noi. Deși părea o zi friguroasă, soarele ne-a ținut companie pe tot parcursul aniversării, făcând această zi de neuitat.

La multi ani, Meli- Melo Paris!

Credit foto: Marius Petre Photography

Prezentarea produselor: 10 +

Locul de desfășurare: 10 +

Atmosfera: 10 +

Reclame




Iti promit

11 05 2014

Iti promit ca incepand de anul acesta voi fi doar fericita fiindca stiu ca de asta depinde fericirea ta.
Iti promit ca voi alerga la pieptul tau ca sa vars doar lacrimi de bucurie fiindca stiu cat te dor celelalte lacrimi ale mele.
Iti promit ca voi avea mai multa grija de sufletul meu pentru ca doar asa poate fi si sufletul tau impacat.
Iti promit sa am grija de mine pentru linistea ta.
Iti promit ca ochii tai albastri nu vor mai lacrima din cauza nenorocului meu fiindca norocul mi-l voi face singura de acum incolo.
Iti promit sa te sun doar pentru a-ti da vesti bune fiindca stiu cat iubesti vocea mea senina.
Iti promit ca nu voi mai lasa pe nimeni sa-ti tulbure linistea si sa fie nerecunoscator cu bunatatea ta.
Iti promit ca ma voi lupta cu oricine va incerca sa invadeze relatia noastra.
Iti promit sa-ti ofer doar motive de mandrie si sa nu-ti dau niciodata ocazia sa te indoiesti de mine.
Iti promit sa te iubesc toata viata asta si dincolo de ea, asa cum am facut-o din prima clipa.
La multi ani, mama mea tanara, buna si frumoasa!





Pentru un om extrem de important din viata mea

10 02 2014

Chiar daca esti inconjurata multa vreme de minciuna, de mitocani fara scrupule, de ipocriti si perversi, chiar daca ai fost tradata, inselata, chiar daca un om caruia i-ai oferit cam tot ce aveai tu mai pretios nici macar n-are bunul simt sa te salute, NU-TI PIERDE INCREDEREA in oameni! Nu sunt toti la fel. Exista exceptii. Exista oameni bine crescuti, delicati, empatici, invatati de mici de catre parintii lor cum sa traiasca frumos si sa aduca doar bucurie in vietile altora. Spre un astfel de om imi zboara astazi gandul la ceas aniversar. Se numeste Elena si este a doua mea mama. Are grija de mine cand mi-e greu si se bucura cand mi-e bine. Isi deschide inima, casa, bratele pentru mine ori de cate ori simte ca am nevoie. Nu mi-a cerut niciodata nimic in schimb si nici n-as avea timp intr-o viata de om sa-i rasplatesc toata bunatatea pe care o revarsa asupra mea. Pot doar s-o asigur de toata pretuirea, de dragostea mea si sa ii transmit toate gandurile mele bune, astazi cand e ziua dumneaei.
Viata sa fie buna cu dumneavoastra, asa cum sunteti dumneavoastra cu toata lumea!
Toti cei care v-au fost sau va sunt prin preajma va iubesc si va respecta si mi-ar placea ca fiecare in parte sa va spuna astazi cat de mult insemnati pentru ei!
La multi ani din toata inima mea, doamna Elena!





De ziua lui

9 07 2010

Mi-am adunat toate puterile risipite, pierdute si regasite, ca sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau voie sa plece.

Mi-am readus pe buze zambetul cu care l-am cucerit ca sa-i fie drag sa ma sarute si sa-mi asculte soaptele de iubire eterna pe care i le-am susurat cu noaptea in cap, cand soarele inca nu rasarise.

Mi-am despletit parul ca sa-l las sa mi-l mangaie cum numai el stie si sa-mi imprastie picaturile de ploaie, printre promisiuni facute si refacute la fiecare ceas aniversar, la fiecare ceas de iubire.

E ziua lui si vreau, ca in fiecare an, sa fie cea mai frumoasa zi. Cu zbucium de mare, cu picaturi de ploaie care imbie la dragoste, cu suflete curate in jur si cu multa, multa fericire.

La multi ani, puiu’ meu! Sa-mi traiesti ca sa ma fericesti! 🙂





Ne-am lepadat de Satana

22 04 2010

22 aprilie. Ziua pamantului, ziua in care, de obicei, ne aniversam unul cate unul, anii de casnicie. Anul acesta am ajuns la numarul 10.

22 aprilie. Ziua din 2010 in care ne-am botezat fetita. Ziua in care ne-am lepadat de Satana.

Fara tam-tam, fara lume si spectacol, fara oaspeti nepoftiti. In liniste si intr-o intimitate binefacatoare, am pasit, impreuna cu nasii nostri de cununie, in biserica in care acum zece ani ne juram dragoste in fata lui Dumnezeu, si in care, mai apoi, ne-am botezat primul nascut.

Dupa peripetii si emotii cauzate, culmea, de avioane, nasii nostri au ajuns la Bucuresti cu o seara inaintea botezului si ne-au linistit. Ne-au asigurat ca totul va fi asa cum ne-am dorit: discret, intim si invaluit in emotie. Nici n-avea cum altfel, avand in vedere ca nasii ne sunt „parintii nostri de la Bucuresti” si au grija ca mereu sa ne fie bine. Avem  incredere in tot ceea ce spun sau gandesc ei si ne lasam oricand pe mana experientei lor de viata.

La ora 12 fix, ne-am prezentat noi sase in fata preotului (acelasi care ne-a cununat acum 10 ani, acelasi care l-a botezat pe Darius) care, se pare, ne-a purtat noroc in drumul nostru de familie.

Cea mai lipsita de emotii a fost Salma.  Ea era singura care nu stia de ce ne-am adunat, care nu intelegea de ce avem lacrimi in ochi, care a avut grija sa ne tina o predica asa cum stie ea mai bine, de cand am venit pana am plecat.

N-a impresionat-o nimic din ce s-a intamplat acolo, ba dimpotriva, ne-a aratat cat de tare am deranjat-o trezind-o din somn. Daca la inceput, cand mergeam cu nasa in masina, facand inventarul lucrurilor pe care trebuia sa le avem la noi, ne-a intrebat in gluma: „Copilul l-ati adus?”, odata ajunsi in biserica, fetita mea a anuntat tot cartierul ca e acolo.

Norocul nostru a fost ca ne-am programat botezul in asa fel incat sa nu mai fie nimeni, sa nu fie lume, (joia, nu sambata sau duminica) ca daca ar mai fi fost inca un copil, macar, la fel de pus pe plans ca ea, cred ca preotul s-ar fi dus acasa cu dureri de cap si de gat. Asa, a rezistat cu stoicism, a vorbit si a cantat putin mai tare, in asa fel incat sa auzim si noi ceva si s-a dovedit a fi un om cu o rabdare de fier.

Mi-a placut ca la momentul culminant, n-a bagat-o in cristelnita cu totul, ci doar pana la gat, stropind-o doar cu apa pe cap. Cred ca si-a dat seama ca ar fi fost prea mult pentru ea.

La final, imbracata ca o printesa, cu rochita din tafta royal si puf de lebada, parca s-a mai linistit. Sau asa mi-a placut mie sa cred. Dar minunea n-a durat prea mult. Doar sfantul biberon cu ceai a fost in stare s-o calmeze.

Am plecat de acolo obositi, dar fericiti. Agitati, dar emotionati. Ne-am lepadat de Satana si-am mers sa sarbatorim evenimentul. Am ales un loc neaparat langa apa, pe care noi il indragim, si-am depanat amintiri. Am trecut in cateva ore prin toate franturile de viata pe care le-am trait in cei 10 ani.

Inca un eveniment important, o alta caramida pusa la temelia familiei noastre.

Albumul nostru cu amintiri e mare, are file multe, iar fotografiile pe care le-am facut ne-au ramas martore peste vremuri ale iubirii noastre, ale implinirilor pe care doar ea, familia, le poate da.

Fotografii pe care, in curand, le voi posta si aici, in casuta sufletului meu.





Inceputul meu de an 2010

6 01 2010

Toata lumea isi asorta tinutele pentru Revelion, cocurile si buclele erau deja cocotate pe cap, strategiile de a epata comesenii erau bine puse la punct si artificiile erau pregatite sa tasneasca de la locurile lor. Chiar si cei care au ramas acasa s-au pregatit sa intampine noul an cu bucate alese, cu licori ametitoare si voie buna.

La mine, insa, a fost liniste. N-am avut timp sa-mi schimb treningul pe care cursese putin laptic cu cateva minute inainte de 12 noaptea. N-am avut timp sa-mi desfac coada impletita din care ieseau  firele de par rebele si nici macar sa-mi beau cutia de Red Bull n-am apucat fiindca ma chema pitica la datorie.

Am petrecut impreuna cu cei doi copii ai mei, ne-am tinut strans imbratisati si i-am urat si lui tati, la telefon, sa aiba un an bun si fericit alaturi de noi. Ca in fiecare an, el isi onoreaza contractele incheiate pentru noaptea de Revelion si colinda orasele patriei ca sa bucure oamenii care, de cele mai multe ori, stau cu ochii la friptura si la paharul cu vin, ca si cand atunci sau niciodata ar avea parte de asa ceva. Noi, copiii cuminti, am stat acasa, ne-am uitat pe fereastra la artificii, iar in primele 10 minute ale lui 2010 am dat stingerea. 

Abia pe intai ianuarie, seara, am petrecut impreuna, alergand intr-un suflet la Brasov unde am ajuns toamna (ploua cu galeata) si am plecat iarna (ningea ca in povesti). Fiind asa urat afara am ales ca loc de distractie Parcul acvatic de la Brasov. Neinspirata alegere! Inca 1000 de oameni au avut aceeasi idee ca si noi. N-am ajuns decat pana la usa, am vazut cum stau oamenii in piscine in picioare, drepti, ca sa nu se loveasca unii de altii si-am plecat. Am ajuns la Aro, la piscina, unde am avut surpriza placuta sa constatam ca era aproape gol, cei cativa oameni dinauntru erau genul de persoane civilizate langa care poti convietui cateva ore, apa era impecabila, iar personalul s-a comportat ireprosabil. Ne-am simtit atat de bine incat ne-am promis sa revenim curand. Singurul care ne-a macinat a fost dorul. Era prima data in aproape o luna cand ne-am despartit pentru o zi de Salma. Ea ramasese acasa cu mama.

Am simtit atunci dependenta. Am simtit ca ma sufoc de dor, am simtit ca nu mai pot trai fara ea.

Ca sa-mi fie mai clar ca sunt ca bagata in priza cand e vorba de bebelusul meu, cand am ajuns in camera de hotel, am luat o sticla de apa din frigider si primul gest pe care l-am facut a fost s-o agit, exact cum fac cu biberoanele. Mi-a tasnit toata apa in pat spre deliciul lui Darius, iar cand am auzit un planset de copil venit dintr-o camera alaturata, am sarit ca arsa, gata sa rezolv problema. Ne-am distrat, baietii mei au ras de mine, dar dorul ne-a chinuit pe toti si ne-am intors acasa intr-un suflet.

A fost frumos la munte, ne-am odihnit, ne-am distrat, dar tot mai bine ne-a fost cand am strans-o pe Salma in brate. Nicaieri nu e mai bine ca acasa, iar acasa este acolo unde suntem toti patru.

Si pentru ca azi, 6 ianuarie, printesa mea draga implineste o luna, ii doresc sa ramana lumina vietilor noastre, limanul la care sa tragem, sufletul nostru!

La multi ani, iubita lu’ mama!